Sari la conținut
Nexus Administrare clinică

Ghid de utilizare

Accesibilitate și scurtături de tastatură

Pas cu pas, pe roluri. Același conținut se deschide din butonul „?” de pe fiecare pagină.

Accesibilitate și scurtături de tastatură

Ecranele clinice principale (fișa episodului, consultul, camera de gardă, condica și foaia de tratament, lista de lucru a laboratorului, internările) se pot folosi și numai cu tastatura și cu un cititor de ecran (NVDA, JAWS, Narrator). Ținta este WCAG 2.1 nivel AA, în tema deschisă și în cea închisă.

Scurtături

Tastele Ce fac
Ctrl+S sau Alt+S Salvează formularul în care e cursorul, cu butonul de salvare al aceluiași formular (datele internării, corecția situației speciale, rezultatul DRG, diagnosticul, nota de evoluție, consultul și corecția lui, tabloul și corecția din gardă, rezultatele / profilul / analiza din laborator). Valoarea din câmpul în care scrieți se trimite întâi, ca la un clic pe buton. Dacă cursorul nu e într-unul din aceste formulare (de exemplu în formularul de externare sau în căutare), nu se salvează nimic și cititorul de ecran spune de ce. Scurtătura nu internează, nu deschide consulturi, nu înregistrează prezentări la gardă și nu trimite cereri: acestea se fac doar cu butonul lor.
Alt+1 … Alt+9 Tab-ul 1–9 al paginii (Gardă, Laborator, Internări, Ambulator). Pe fișa episodului, care nu are tab-uri: secțiunea 1–9 (Internare, Rezultat DRG, … Diagnostice, Laborator, Medicație …).
Alt+N / Alt+P Secțiunea următoare / anterioară (titlurile secțiunilor). Merge și din interiorul unui câmp.
/ sau Alt+K Cursorul în câmpul de căutare al paginii (pe paginile ghidului: căutarea în ghid).
Ctrl+K sau Alt+M Cursorul în căutarea din meniu (sus în meniul din stânga; pe ecran îngust meniul se deschide întâi; pe telefon: căutarea din lista Clinic). Alt+M merge și din interiorul unui câmp; Ctrl+K nu, cât timp scrieți într-un câmp de text sau în editorul de text. Enter deschide primul rezultat, Esc golește căutarea.
? sau Alt+H Lista scurtăturilor, într-o fereastră; Esc o închide.
Alt+A Deschide asistentul din colț (bulina din dreapta jos, când administratorul l-a pornit); cu fereastra deschisă, duce cursorul în câmpul lui.
Tab / Shift+Tab Următorul / anteriorul element; elementul activ are un contur vizibil.

Tastele simple (/, ?) nu fac nimic cât timp scrieți într-un câmp sau în editorul de text. AltGr rămâne pentru diacritice (pe aranjamentul românesc „programatori”, AltGr+S = ș), deci Alt+S înseamnă tasta Alt din stânga.

Cât timp cursorul e într-un câmp de text, într-o casetă de text sau în editorul de text, Ctrl+K e lăsat câmpului (editoarele și browserul îl folosesc, de exemplu pentru link); folosiți Alt+M, care merge de oriunde și nu e folosit de alte scurtături Nexus sau de meniurile browserului.

Primul Tab de pe orice pagină arată legătura Sari la conținut, care trece peste meniu direct în pagină.

Calendarul câmpurilor de dată

Câmpurile de dată (și cele de dată și oră) au calendarul Nexus, în culorile aplicației, în ambele teme și în orice browser (Chrome, Edge, Firefox), în locul celui al browserului. Data se poate scrie în continuare direct în câmp, cifră cu cifră.

Tastele Ce fac
Alt+↓ sau F4 (în câmp) Deschide calendarul; la fel un clic pe iconița calendarului din dreapta câmpului.
← / → Ziua anterioară / următoare.
↑ / ↓ Aceeași zi din săptămâna anterioară / următoare.
Home / End Lunea / duminica săptămânii.
PageUp / PageDown Luna anterioară / următoare.
Shift+PageUp / Shift+PageDown Anul anterior / următor.
Enter sau Spațiu Alege ziua și închide calendarul.
Esc Închide calendarul fără să schimbe data; cursorul revine în câmp.

Săptămâna începe lunea, lunile și zilele sunt în română, iar cititorul de ecran citește ziua întreagă („joi, 22 octombrie 2026”). Sus sunt listele Luna și Anul (pentru o dată de naștere, alegeți direct anul), cu Tab se ajunge la ele și la butoanele Azi, Șterge și Închide. La câmpurile de dată și oră, calendarul are și câmpul Ora (precompletat cu ora din câmp sau, dacă e gol, cu ora curentă). Zilele din afara intervalului permis de câmp sunt estompate și nu se pot alege. Pe telefon și tabletă rămâne selectorul de dată al telefonului.

Editorul de text

În editor merg Ctrl+B (aldin), Ctrl+I (cursiv), Ctrl+U (subliniat), Ctrl+Z / Y (ghidul editorului). Într-un tabel din editor, Tab trece între celule și în ultima celulă adaugă un rând; ca să ieșiți din tabel cu tastatura: Ctrl+End (cursorul sub tabel), apoi Tab, sau Alt+N (secțiunea următoare).

Ce s-a verificat

  • câmpurile de formular au o etichetă citită de cititorul de ecran (și cele din tabele: „Doză Paracetamol”, „Rezultat Glicemie”);
  • butoanele cu simboluri (✕) au nume („Șterge procedura”, „Scoate din condică”);
  • tabelele au nume și capete de coloană marcate; tab-urile sunt anunțate ca tab-uri, cu cel selectat;
  • mesajele de eroare se anunță imediat, cele de confirmare politicos;
  • contrastul textului e cel puțin 4,5:1 și al chenarelor de câmp / conturului de focalizare cel puțin 3:1, în ambele teme (butoanele principale au verdele #2b7d73, cu text alb; roșul și portocaliul din tema închisă sunt mai deschise). Tema închisă are textul atenuat (nu alb pur pe negru), mai puțin obositor în tura de noapte. Bifele și butoanele radio iau același verde; fereastra calendarului unui câmp de dată e a browserului (în Chrome și Edge rămâne albastră).

Detaliile și ce mai rămâne: docs/ACCESIBILITATE.md.

A apărut o eroare. Reîncarcă ×

Se reconectează la server…

Reconectarea a eșuat… se reîncearcă în secunde.

Reconectarea a eșuat.
Reîncearcă sau reîncarcă pagina.

Formularele de rezervă pentru lucrul pe hârtie

Sesiunea a fost pusă pe pauză de server.

Reluarea sesiunii a eșuat.
Reîncearcă sau reîncarcă pagina.

Nexus se actualizează; pagina se reîncarcă automat.
Ce ați salvat rămâne salvat.